Marţi, 15 ianuarie 2019, împlinindu-se 169 ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, propunem cititorilor un parcurs al locurilor prin care a păşit în cele două răstimpuri ieşene ale vieţii sale: 1874-1877 şi 1884-1886.

Am ales aceste intervale fiindcă, atunci, la Iaşi, a publicat în revista „Convorbiri literare” poeziile „Venere şi Madonă” (15 aprilie 1870), „Mortua est” (1 marte 1871), „Floare Albastră” (1 aprilie 1873), şi-a manifestat din plin măiestria poetică şi a fost fericit în preajma Veronicăi Micle, muza şi idolul vieţii sale.

Eminescu la 19 ani, fotografie realizată în atelierul pictorului fotograf Bernhard Brand (Jassi). Se află în fondul Bibliotecii Naţionale a României.

Născut pe meleagurile Botoşanilor, la 15 ianuarie 1850, a învăţat la şcolile din Cernăuţi, a efectuat studii universitare la Viena (1869-1872), apoi la Berlin (1872-1874) şi a venit la Iaşi prin august 1874. Era aşteptat de membrii societăţii literare Junimea, care îi asiguraseră o bursă pentru studiile din Berlin.

Bibliotecar şi revizor şcolar

Primind, bucuros, numirea de director al Bibliotecii Centrale din fosta capitală a Moldovei (1 septembrie 1874), depunea jurământul în faţa profesorului Ştefan Micle, rectorul Universităţii, şi, „retras ca un budist în trecut”, îşi îndeplinea atribuţiile de serviciu şi pregătea doctoratul. Biblioteca se afla în clădirea centrală a Universităţii de Medicină din zilele noastre. Pe un perete este şi o placă de amintire.

Din iulie 1875, fiind numit revizor şcolar al districtelor Vaslui şi Iaşi, avea biroul într-o clădire din curtea Mănăstirii Trei Ierarhi. Îl ocupa rareori, fiind mult plecat pentru inspectarea şcolilor din cele două judeţe. Cu acest prilej, îl cunoştea pe institutorul Ion Creangă, rămânând prieteni pentru toată viaţa.

Desfiinţându-se postul de la revizorat şi devenind gazetar la „Curierul de Iassi”, lucra în redacţia acestuia din iunie 1876 până în octombrie 1877 când, răspunzând chemării profesorului Titu Maiorescu, se muta la Bucureşti în redacţia ziarului „Timpul”.

Sediul publicaţiei se afla într-o odaie din Casele Băncii, zidirea existentă azi pe colţul străzilor Cuza Vodă şi Vasile Alecsandri, în care era instalată Tipografia Junimea (1865) şi Librăria Junimea (1868), instituţii marcate de placa fixată pe clădire în anul 1994, de Muzeul Literaturii Române. Zeii voiseră ca, la câteva sute de metri mai sus, pe strada Sfântul Ilie – numită, din 1878, Vasile Alecsandri -, să poposească şi Veronica Micle. Se stabilise în clădirea Şcolii de Arte şi Meserii unde soţul, Ştefan Micle, fusese numit director din noiembrie 1876 şi primise locuinţă de serviciu la etaj.

Bătrâna zidire adăposteşte în zilele noastre Biblioteca UMF, iar în curte se păstrează un stejar din vremurile acelea. Cei doi tineri se cunoscuseră la Viena, unde soţia rectorului a mers pentru un tratament medical, iar Mihai Eminescu era student. Avea fiecare 22 de ani.

Fiind atât de aproape, se întâlneau adesea pe ulicioara Sf. Ilie, îngustă pe atunci ca o hudiţă, căreia poetul îi închina poezia „O stradă prea îngustă”:

„O stradă prea îngustă/ Părea că se făcea/

Şi case lungi şi negre/ Pe două părţi era.
Pe dânsa nu luceşte/ Un singur felinar/

Eu trec încet şi fluier/ În suflet cu amar.
Deodată simt în urma-mi/ Venind, tiptil-tiptil,
Pas sfiicios de fată,/ Uşor ca de copil.

Şi simt cum că de braţu-mi/ Un braţ uşor s-anină

Şi simt că mâna-mi strânge/ O mână dulce, fină.

Răsună miazănoaptea/ Din turla neagră, veche

Suntem atât de singuri/ Şi suntem o păreche.”

În faţa şcolii de Arte se înălţa pe atunci biserica Sfântului Ilie, de la care luase numele ulicioara.

Strada plopilor fără soţ

Mai înainte, pentru a o vedea, făcea plimbări pe strada Gheorghe Asachi unde Veronica a locuit în clădirea existentă la numărul 14, umbrită odinioară de câţiva plopi la gard, motiv ca romanţioşii să-i spună „Strada plopilor fără soţ”. Pe atunci se năştea şi legenda Teiului din Grădina Copou, la umbra căruia poetul se odihnea, uneori, sau o aştepta pe Veronica, să vină cu fetele la plimbare.

Fiindcă în timpul când lucrase la Biblioteca Centrală preda şi ore de Logică la Institutul Academic (unde este acum Liceul Mihai Eminescu) şi de Istoria Patriei la Pensionul Humpel (în clădirea căruia care se adăposteşte Liceul de Arte „Octav Băncilă”), şi zidirile acestea, vechi, i-au auzit glasul.

Amintirea poetului este legată şi de fosta locuinţă a profesorului Ştefan Micle şi a Veronicăi, din strada Butu (N. Gane) nr. 14, unde era invitat la serate literare, cât şi de casa lui Vasile Pogor (Muzeul Literaturii), locul întâlnirilor junimiste, sau de bojdeuca lui Ion Creangă din Ţicău unde a şi locuit o vreme.

Găzduit în primele zile ale sosirii la Vasile Pogor şi apoi la Samson Bodnărescu, directorul Şcolii Normale de Învăţători, adăpostită în clădirile de la Trei Ierarhi, prin 1875, pe poet îl găsim, mai apoi, chiriaş în casele „Madame Alexandre” din strada Lăpuşneanu. Clădirea se găsea pe locul parcării actuale din faţa Hotelului Astoria. La parter funcţiona eleganta cofetărie „ Madame Alexandre” o atracţie a vechiului Iaşi, căutată de tinerii intelectuali ieşeni, care aduseseră aici şi Clubul Studenţesc.

Junimiştii

Pe strada Lăpuşneanu, unde este acum clădirea Cinematografului Tineretului, fiind odinioară „Grădina Primăriei”, era şi aceasta frecventată de poet, pentru a vedea spectacolele Teatrului de vară, ale căror cronici le publica în jurnalul „Curierul de Iassi” (august 1876).

Uneori păşea în locanta lui Baroţi (Barothi) ce se aciuase într-o clădire scundă pe locul Policlinicii Stomatologice din strada Lăpuşneanu. Aici se întâlnea boema târgului, la un pahar de vin.

Alături de Biserica Banu, într-o clădire cu etaj – înlocuită astăzi de sediul telefoanelor – funcţionând Magazinul Conservatorului, poetul îl vizita adesea pentru a asculta lucrările interpretate la vioară de muzicianul I. Kaufman, patronul firmei, sau transpunerea muzicală a poeziei „Ce te legeni codrule”, realizată de compozitorul George Scheletti.

Tot pe strada Lăpuşneanu, mai sus, pe locul staniştii Anticarilor din zilele noastre, existând vestita cofetărie „Georges şi Tuffli”, rămasă apoi numai pe seama lui Georges, poetul o vizita, de asemenea, cu sufletul tulburat de aşteptarea muzei. Aici venind şi Veronica Micle, însoţită de cele două fetiţe ale ei, cei doi se salutau cu discreţie.

Îi poartă, de asemenea, amintirea şi străvechea zidire a fostului han şi apoi hotel Binder (lipită de blocul Expres), transformată în zilele noastre în locuinţă şi-n care, ca gazetar, intra aproape zilnic pentru a citi ziarele vieneze şi franceze aduse cu poştalionul în cafeneaua localului. Poetul redacta la gazetă şi rubrica de ştiri externe, pentru care căuta informaţii. Aici s-au petrecut şi câteva Aniversări ale Societăţii Junimea, precum aceea din noiembrie 1878 la care a venit din Bucureşti împreună cu Titu Maiorescu, Ioan Slavici şi I.L. Caragiale – adus la Iaşi pentru a prezenta junimiştilor comedia „O noapte furtunoasă”. Aniversările prilejuiau întâlnirea anuală a membrilor Societăţii Junimea veniţi din toată ţara, efectuându-se şi prezentarea unor lucrări literare deosebite. La Binder având loc şi aniversarea din noiembrie 1882, poetul a trimis cu acest prilej „Luceafărul”, primit cu mare entuziasm.

Capătul de sus al străzii fiind dominat de fosta clădire Jockey Club, ce se înălţa pe colţul străzilor Lăpuşneanu şi Copou, adăpostea şi ea aniversarea Junimii din octombrie 1876 la care poetul a rostit versuri satirice. Erau inspirate de schimbarea guvernului petrecută în acel an şi care a lăsat pe mulţi junimişti fără servicii şi pe dânsul fără postul de la Revizorat, desfiinţat pentru economii.

A cunoscut şi hotelul Traian în care a participat la sărbătorirea Centenarului lui Horea cât şi la banchetul Aniversării junimiste din octombrie 1884, când dramaturgul I.L. Caragiale a prezentat ieşenilor „O scrisoare pierduta”. Pe vremea aceea locuia nu departe de Traian, la fostul han Petre Bacalu, aflat până la demolare în preajma cinematografului Victoria. În chip de cronicar dramatic, poetul frecventase şi cafeneaua literară cu scenă de teatru „Chateau aux fleurs” din pasajul străzii Cuza Vodă, despre care scria la 4 iulie în „Curierul de Iassi”.

Jucându-se teatru în limba idiş de trupa lui Avram Golfaden pe o scenă din grădina lui Simen Mark (Marcu) pe Uliţa Mare (Ştefan cel Mare) – unde-i acum Banca Naţională – nu lipsea nici de acolo, scriind cronica publicată în 22 august 1876, ce avea să rămână certificatul de naştere al Teatrului evreiesc din România.

Contemporanii îl întâlneau pe Copou, la Palatul Administrativ, la Gară, mergând prin satele judeţului ca revizor şcolar, sau pe malul Râpei Galbene, privind nostalgic imensul peisaj lacustru al văi Bahluiului, năpădit până la construirea Gării de păpuriş şi stufăriş în care se prăseau sumedenie de vietăţi şi zburau nenumărate, gâşte şi raţe sălbatice.

Acestea sunt doar o parte din locurile călcate de paşii poetului Mihai Eminescu, Iaşii păstrând şi altele ce amintesc trăirile creatorului neuitatului „Luceafăr”, ale cărui versuri erau adesea pe buzele multor ieşeni. O strofă, socotită de unii bunici drept talisman, o rosteau ca pe o vrajă atunci când se simţeau copleşiţi de vicisitudinile vieţii:

„Cobori în jos, luceafăr blând,/ Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând/ Şi viaţa-mi luminează!„

Ion Mitican

Sursa: curierul-iasi.ro