Lăpuşneanu, poveşti de altădată

Imobilele care au adus faima străzii, multe dintre ele dispărute astăzi, sunt trecute în revistă în volumul „Strada Lăpuşneanu. Memoria Monumentelor”, editura Palatul Culturii, 2015, sub semnătura autorilor Sorin Iftimi, Aurica Ichim. Istoricii au strâns în paginile volumului atât memoria clădirilor cât şi planurile, schiţele şi hărţile păstrate în arhive.

Cofetăria lui Pasini
Casa Istrati/ Drossu (str. Lăpușneanu nr. 40). Clădirea este situată vizavi de Muzeul Unirii și găzduiește Uniunea Artiștilor Plastici din Iași. La jumătatea secolului XIX casa era proprietatea lui N. Istrati, fervent antiunionist la 1856. Istrati cumpărase imobilul de la Iancu Cantacuzino. N. Drossu a fost căsătorit cu o fiică a lui N. Istrati, dobândind astfel proprietatea asupra clădirii. Nicolae Drossu s-a căsătorit cu Hortensia, sora generalului Scheletti. După decesul lui Drossu, soția s-a măritat cu generalul D. Racoviță. La 1886, când s-a făcut succesiunea, casa părintească și casa Istrati au revenit lui Nicolae N. Drossu. La parterul acestei clădiri a funcționat Cofetăria lui Pasini, apoi Firma Hayg&Fiul cu hamuri și diverse obiecte de pielărie. Ulterior, s-a instalat aici croitoria și magazinul de haine de lux al lui Wilhelm Gruchol. V. Panopol arăta că în prăvăliile de la parterul Băncii Unirii era pe vremuri cel mai renumit magazin de modă, ținut de surorile Zilberstein.

Cu 28 de camere
Casa Mavrocordat/Conservatorul  (str. Lăpușneanu nr. 26/38). Această clădire impunătoare se afla în dreptul actualei grădini de vară „Corso”. Era un imobil compus din 28 de camere, cinci bucătării, dispuse pe trei etaje. Pe la 1900, proprietar al imobilului era D.D. Mavrocordat. La parterul casei Mavrocordat erau instalate elegante magazii de galanterie, parfumerie şi pălării. Pe la 1880 aici era bogatul magazin de pălării şi jobene „A la Ville de Paris” (Delpueche). La 1920 s-a instalat la parter Farmacia lui Petru Terezi, iar Suchar Solomon a amenajat firma „Photo-Royal”. În martie 1943, vechea clădire Mavrocordat a devenit sediul Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică „G. Enescuˮ. Aici a fost la început și sediul Filarmonicii „Moldova”, constituită în anul 1942. Pianistul Radu Constantinescu a fost principalul inițiator.

Arhitect din Ardeal
Biserica Banu (str. Lăpușneanu, nr. 22). Numele lăcașului vine de la primul ctitor al acesteia, banul Savin Smucilă, care a înălțat pe acest loc o biserică ce avea hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1705). Pe la 1800, mitropolitul Iacov Stamati a luat inițiativa constuirii unei noi biserici pe acest loc, care a primit hramul („Duminica Tuturor Sfinților”). Pentru întocmirea planurilor noii biserici şi supravegherea execuţiei s-a apelat la Herr Leopold, un arhitect din Ardeal. Pictura iconostasului a fost realizată la 1802 de Eustatie Altini. A fost primul pictor „academist” român (1772-1815). Icoanele de aici reprezintă prima încercare a artistului de a da o formulare neoclasică iconografiei ortodoxe.

Concerte publice
Grădina Primăriei (str. Lăpușneanu nr. 33-35). Acest parc a fost amenajat de primarul Dimitrie Gusti în 1865, pe terenul expropriat de la Biserica Banu în anul 1845. Peste drum de Biserică se găsea un teren al acesteia, cu o deschidere de 26 de stânjeni la fața uliței, pe care se afla o clădire ținută cu chirie de postelnicul Constantin Racoviță. La 1845, terenul a fost expropriat de Eforie (Primărie) și Ministerul Dinlăuntru, pe motivul că se intenționează amenajarea unei piețe publice. Costache Conachi, epitrop al Bisericii Banu, intenționa să construiască pe acel loc un nou șir de dughene, clădire cu etaj, proiectul fiind deja realizat de arhitectul M. Niciman (1846-1848). După 1867, terenul parcului a fost mărit cu cel al hanului lui Iordache Coroi (dinspre Bd. Independenței), achiziționat de Municipalitate. Parcul a fost plantat cu pomi, flori și gazon, iar aleile erau fost acoperite cu nisip. Exista și un chioșc destinat fanfarei Regimentului XIII, care dădea concerte publice aici. În grădina de vară de aici a funcționat și un cinematograf în aer liber.

Cofetărie și berărie
Coloseum Bragadiru (str. Lăpușneanu nr. 33). În 1905, Epitropia bisericii Banu a construit pe terenul recuperat din „Grădina Primăriei”, un local cu destinația de cofetărie și berărie. Această frumoasă clădire, construită după planurile inginerului Virgil Hălăceanu, avea să devină vestită sub denumirea de „Coloseum Bragadiru”. Era o clădire pe două nivele, sala mare fiind destinată berăriei, iar o altă încăpere, mai mică, servea pentru cafenea sau cofetărie. La 1917, în încăperile din spate funcționa o tipografie în care au fost tipărite gazete precum „Neamul Românesc” a lui N. Iorga și „România”, publicație condusă de Mihail Sadoveanu. În anii 1918-1919, în salonul de la etajul Coloseumului (Tipografia „Dacia”) își avea redacția și administrația revista „Viața Românească”. După incendiul de la 1921, clădirea a fost refăcută, într-o formă simplificată, în clădire continuând să funcționeze Berăria „Elysee”. Și acest local a fost distrus de un puternic incendiu, în anul 1926.

Reconstrucţie
Cinema Mircea (str. Lăpușneanu nr. 33-35). Comandamentul Corpului IV Armată a construit, în 1919, pe terenul fostei Grădini Bragadiru, un local pentru grădină de vară și terasă a Cinematografului Orfelinatului „Principele Mircea”. În fața scenei vechi de zidărie a Grădinii Bragadiru s-a alipit o construcție de scânduri servind ca sală de spectacole. În anul 1920, un incendiu a distrus întreaga clădire. A fost afectat mai ales peretele sudic, dinspre Librăria „Viața Românească” a lui Toma Ionescu. La 1920, inginerul M. Mărculescu a primit autorizație de reconstrucție pe locul fostului Cinematograf. El a devenit și reprezentantul Întreprinderii de Bere „Astoria”. Mărculescu a reconstruit atât berăria cât și cinematograful, după planuri noi. Pe la 1935, localul a fost închiriat de la Biserica Banu de Moritz Marcovici care a deschis aici Cinematograful „Roxi” (1933-1939). La 11 august 1939, Epitropia Bisericii Banu înainta planurile pentru reconstruirea clădirii. Noua denumire a cinematografului a fost „Capitol”. Acesta a fost deschis publicului în anul 1940.  După 1950, denumirea a fost schimbată în Cinema „Timpuri Noi”, iar mai târziu în Cinematograful Tineretului.