Universitatea Alexandru Ioan Cuza, fondata la data de 26 octombrie 1860, este cea mai veche universitate din Romania.

Cladirea actuala a universitatii a fost construita intre anii 1893 si 1897 dupa planurile arhitectului Louis Blanc si inaugurata in prezenta regelui Carol I si a reginei Elisabeta.

Cladirea este o imbinare a stilurilor clasic si baroc, monumentala sa intrare ducand in faimoasa „Sala a Pasilor Pierduti”, decorata cu picturi realizate de catre Sabin Balasa.

In fata universitatii sa gasesc statuile lui A.D.Xenopol, sculptata de C.Baraschi, si a lui M. Kogalniceanu, lucrare apartinind sculptorului W.Hegel.

Cu peste 23.000 de studenţi şi 742 de cadre didactice, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu 439 universități din străinătate. Odată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România centrată pe student.

Una din cele mai impresionante locaţii ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, Sala Paşilor Pierduţi este faimoasă atât pentru frumuseţea ei, cât şi pentru cel care a pictat-o, care a pus „pete de albastru peste o întreagă epocă”, pictorul Sabin Bălaşa.

Cele 19 picturi murale care acoperă 120 m2 din clădirea principală a Universităţii, au fost realizate, de către pictorul inorogilor şi al siluetelor cosmice”, între anii 1968 şi 1978 şi au fost gândite ca o reprezentare a sufletului românesc.

Dragostea artistului pentru Iaşi , căruia i-a dăruit o operă remarcabilă, s-a dovedit a fi una veritabilă. La 36 de ani, vârsta când a demarat lucrarea, Sabin Balaşa hotărăşte să-şi petrecă poate cea mai frumoasă perioadă a vieţii sale pictând Sala Paşilor Pierduţi, de care a rămas puternic legat, ultima sa dorinţă fiind aceea de a fi înmormântat la Iaşi.

Artistul a început să lucreze la capodopera din Sala Paşilor Pierduţi în anul 1968. Prima lucrare a fost portretul poetului Mihai Eminescu.

Localizare

 

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Iaşi, Bulevardul Carol I, nr.11
Tel: 0232 201 000
contact@uaic.ro
www.uaic.ro

 

Daca vă place distribuiţi această pagină!