Teatrul Naţional Iaşi – program octombrie 2020

Teatrul Național Iași anunță cea dintâi premieră a stagiunii, care va avea loc pe scena Sălii Mari: „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, în regia lui Claudiu Goga; un eveniment de excepție, care marchează 160 de ani de la nașterea dramaturgului rus, programat în două părți: prima parte vineri, pe 23 octombrie, cea de-a doua, sâmbătă, pe 24 octombrie, ambele cu începere de la ora 19:00.

UNCHIUL VANEA

23-24 octombrie 2020, ora 19:00

Sala Mare a Teatrului Național

Autor: A.P. Cehov

Regia și versiunea scenică: Claudiu Goga
Scenografia: Corina Grămoșteanu
Coregrafia: Vlad Mărculescu
Lupte scenice: Dumitru Năstrușnicu

Distribuția: Constantin Pușcașu, Petronela Grigorescu, Cosmin Maxim, Teodor Corban, Ada Lupu, Mihaela Arsenescu Werner, Pușa Darie, Doru Aftanasiu

Evenimentul de la Sala Mare oferă ocazia Teatrului Național Iași și publicului deopotrivă de a aniversa doi actori din distribuție, cu două cariere teatrale excepționale: Teodor Corban ̶ 35 de ani de teatru și Doru Aftanasiu, cu 25 de ani dedicați scenei.

La Naționalul ieșean, montarea anterioară a piesei a avut loc acum 60 de ani, sub semnătura marelui regizor Radu Stanca, al cărui nume îl poartă astăzi Teatrul Național din Sibiu. Pe afișul premierei de pe 21 ianuarie 1960, se regăsesc mari actori ai scenei ieșene: Ion Schimbischi (în rolul Vanea), George Popovici (Serebreakov), Anny Braesky (Elena Andreevna), Marioara Davidoglu (Marina), Nicolae Veniaș (Teleghin).

Piesa a fost montată pentru prima dată la Moscova, pe 26 octombrie 1899, în regia lui V.I. Nemirovici-Dancenko și a lui Constantin S. Stanislavski.

Teatrul Național Iași a făcut până acum toate demersurile pentru a proteja spectatorii și angajații de răspândirea noului coronavirus; ca urmare, având în vedere că durata spectacolului este de 3 ore, această inedită desfășurare a premierei a fost soluția optimă. Sala va funcționa la capacitatea de 30%, conform reglementărilor în vigoare. Întregul personal al instituției este pregătit pentru a întâmpina publicul în cele mai bune și mai sigure condiții.

 

JOCUL DRAGOSTEI ȘI AL ÎNTÂMPLĂRII

2 octombrie 2020, ora 19:00

Sala Mare a Teatrului Național

Autor: Pierre de Marivaux

Direcția de scenă: Ovidiu Lazăr
Scenografia: Alina Dincă-Pușcașu
Distribuția: Livia Iorga, Mălina Lazăr, Daniel Busuioc, Horia Veriveș, Dumitru Georgescu, Radu Homiceanu, Ioan Ursulescu

Durata: 1h 30 min.

ȘAPTE GÂNDURI DE SPECTACOL (OVIDIU LAZĂR)

1. Este dragostea un joc?
Da. Noi, oamenii, ne jucăm adesea cu dragostea. O provocăm uneori din instinct. O stârnim alteori cu stările, cu capriciile, cu umorile, cu temerile noastre naive şi hilare.

2. Este întâmplarea un joc?
Da. Numai că întâmplarea se joacă imprevizibil şi enigmatic cu oamenii. E pusă mereu la cale de Cineva, invizibil, dar palpabil la nivel de destin; omniprezent ca o rază de lumină care ne preface în păpuși frumoase sau în figurine fosforescente…Ca cele din turnurile cu ceas sau ca cele de pe cutiile muzicale.

3. Venim din lumină şi plecăm în lumină…
Primul gând de spectacol.

4. Un spectacol inteligent, cu multe coduri şi semne benigne, care să transforme surâsul în râs şi gândurile în sentimente.

5. Am construit o comedie, nu un vodevil. Mă interesează râsul transparent, organic, terapeutic, şi nu hlizeala de show televizionist.

6. L-am scos pe Marivaux din interiorul de salon în exteriorul unei miniaturale grădini de la Versailles. Fluxul întâmplărilor capătă astfel o dinamică aproape muzicală şi devine un balet mecanic încântător. Iar dragostea, în expansiunea ei năbădăioasă de “plein-air”, dezvoltă permanent fațete inedite, imprevizibile şi insolite de evoluție. Ca un cristal rotit în lumină…

7. 290 de ani de la premieră. E ceva! Întâmplările sunt aceleași. Dragostea este aceeaşi. Noi, cei de azi, suntem oare altfel?
Am creat o linie de mişcare “pandemică”: actorii nu se apropie la mai mult de 1,5 metri unul de altul. Adaptare, imaginație, provocări…toate ne-au dus la o reformulare a teatralității. Am transformat un necaz într-o bucurie. Ca întotdeauna, Teatrul rămâne un panaceu al supraviețuirii…
La urma urmei, un spectacol ca o bijuterie pentru suflet. Gândurile bune îi dau strălucire, iar sentimentele îl aşează cu drag în memoria afectivă.
Un spectacol prin care descoperim că întâmplările ne aparțin exact în măsura în care le înțelegem, le trăim şi le facem să fie şi să rămână ale noastre. Ale fiecăruia dintre noi…

 

 

8 FEMEI

4 octombrie 2020, ora 19:00

Sala Mare a Teatrului Național

de Robert Thomas

Piesa lui Robert Thomas, dramaturg, actor și regizor francez, a fost scrisă în 1958, iar în 1961, a primit Premiul Hachette du Quai des Orfèvres – cea mai bună piesă a anului, de atunci până în prezent bucurându-se de nenumărate montări în Europa și în România.

Spectacolul de pe scena Naționalului ieșean a fost ridicat de o extraordinară echipă artistică exclusiv feminină:

Distribuția: Pușa Darie, Irina Răduțu Codreanu, Catinca Tudose, Brândușa Aciobăniței, Haruna Condurache, Livia Iorga, Andreea Boboc, Mălina Lazăr

Regia: Irina Popescu-Boieru

Scenografia: Rodica Arghir

O comedie neagră, „satiră a societății burgheze”, despre care regizoarea Irina Popescu-Boieru declară:

„S-ar putea spune că e o piesă polițistă, deși niciun polițist nu apare prin preajmă. S-ar putea spune că e o comedie, deși ceea ce se petrece e, în fond, foarte dramatic. S-ar putea spune și că e o dramă, deși comportamentul personajelor, în situația tragică propusă, e caracterizat, mai ales, de reacții și accente comice.Greu încadrabilă într-un gen anume, piesa a cunoscut numeroase puneri în scenă, tocmai datorită multiplelor posibilități de abordare. Și multelor partituri feminine generoase, opt, ceea ce a transformat-o într-o ispită de neratat pentru actrițe, căci, actrițele, se știe, sunt extrem de avide să joace, oricând și oriunde. După ce secole la rând, femeile nu au avut voie să apară pe scenă, actrița fiind un concept necunoscut și o meserie inexistentă, se pare că genul, văduvit atâta vreme de gloria teatrală, simte nevoia să recupereze timpul pierdut, prin apariții majore și continue, dacă se poate, în luminile rampei. Astfel încât orice autor care se orientează către subiecte și personaje feminine are toate șansele să devina celebru și foarte solicitat. Succesul de public și frecvența montărilor acestei piese nu sunt, așadar, inexplicabile.

 

Din punctul nostru de vedere piesa este o satiră a societății burgheze, o demascare a principiilor încălcate, o denunțare a falselor valori familiale, o ironizare acerbă a însăși ideii de feminitate cântate de poeți. Fără să fie un misogin declarat, Robert Thomas este un caricaturist al tuturor însușirilor atribuite, în mod tradițional, femeii: dragostea, generozitatea, puritatea, fidelitatea, capacitatea de sacrificiu și de iertare. Prinse în capcană, femeile acestei piese scot la iveală întreaga panoplie a defectelor sexului slab, fără milă și fără toleranță. Dacă se va râde la acest spectacol, și sperăm să se întâmple!, va fi fiindcă omul are dintotdeauna capacitatea de a râde de propria lui reflectare în oglinda deformantă a teatrului, întrucat refuză să se recunoască în acea imagine, atribuind-o mereu altora…”