Program Teatrul Naţional Iaşi

/Program Teatrul Naţional Iaşi
Program Teatrul Naţional Iaşi 2020-01-09T14:29:40+00:00

Teatrul Naţional Iaşi – program ianuarie 2020

DESPĂRȚITORUL – PREMIERĂ

7, 9, 18, 19 ianuarie 2020, ora 19:30
Sala Uzina cu Teatru

Text, regie, coloană sonoră: Ion Sapdaru
Scenografie: Cătălin Târziu
Asistenți regie: Radu Mihoc, Francisc Bucur

Distribuția: Sorin Cimbru, Doru Aftanasiu, Dumitru Năstrușnicu, Radu Homiceanu, Anne Marie Chertic, Oana Sandu, Alexandra Bandac, Alexandru Gușă, Ioana Ivănescu, Ion Sapdaru, Francisc Bucur, Petre Sapojnic

durata: 1h 45′

“Despărțitorul” este o înşiruire de povesti urbane, al căror liant este un personaj ciudat, Felix Poenaru, care a înfiinţat o firma de despărţiri, AdioSRL. Pentru o sumă oarecare de bani, individul se angajează să despartă cupluri. Cum se întâmplă ? Bate la uşă, se prezintă, spune că persoana care l-a mandatat nu vrea să continue relaţia amoroasă și… cam atât. Este foarte simplu și durează câteva minute. Ei bine, nu-i chiar aşa. Dacă lucrul acesta s-ar întâmpla în Suedia sau Germania ar fi foarte simplu. Aici, la noi, în Balcani e mai complicat și mai periculos. Ion Sapdaru

Anul acesta, Ion Sapdaru împlinește 30 de ani de teatru pe scena Naționalului ieșean.

Preţ bilet: 40 lei

 

 

GAIȚELE – PREMIERĂ

11, 12, 23 ianuarie 2020, ora 19:00
Sala Mare a Teatrului Național

de Alexandru Kirițescu
o piesă care se montează pe scena ieşeană după 33 de ani

Un spectacol de Ovidiu Lazăr
Scenografia: Alina Dincă Pușcașu
Asistenți regie: Alice Moisă și Matei Lazăr

Distribuția: Mihaela Arsenescu Werner, Tatiana Ionesi, Irina Răduţu Codreanu, Andreea Boboc, Mălina Lazăr, Livia Iorga, Georgeta Burdujan, Dumitru Georgescu, Daniel Busuioc, Horia Veriveş, Diana Roman, Oana Sandu, Ioan Ursulescu, Radu Grăjdeanu, Bogdan Ionescu, Ştefan Neagu

durata: 2h 20′ (fără pauză)

„Spectacolul are două planuri vizibile: unul al «gaițelor», stabile, devorante, înțepenite într-un trecut continuu care înseamnă «prezent» doar pentru ele, pe care şi-l consumă jucând cărți, bârfind,certându-se, făcând şi desfăcând intrigi uneori ieftine şi agresive, cu adevărat primejdioase alteori. Îşi anexează sau vor să îşi anexeze, tropăind de implicare, terenuri, case, obiecte, oameni, rude…
Celălalt plan este cel al tinerilor care fie că luptă din răsputeri să aibă o viață personală într-un context ostil (Margareta), fie că nu îşi află rostul şi locul în perimetrul dizolvant al CLANULUI (Mircea Aldea), fie caută să se regăsească după ce s-au rătăcit prin vămile destinului (Wanda), sau care, pur şi simplu, se opun nonşalant şi fățiș «gaițelor» (Zamfira).
Cele două planuri se suprapun, se intersectează, se opun unul altuia, se agresează şi din toate aceste coliziuni cu scântei şi/sau armonii aparente se naşte râsul amplu, plânsul surdinizat, viața însăși…” Ovidiu Lazăr

Preţ bilet: 32-40 lei stal și balcon, 50-60 lei lojă

 

8 FEMEI

02 februarie 2020, ora 19:00
Sala Mare a Teatrului Național

de Robert Thomas

Piesa lui Robert Thomas, dramaturg, actor și regizor francez, a fost scrisă în 1958, iar în 1961, a primit Premiul Hachette du Quai des Orfèvres – cea mai bună piesă a anului, de atunci până în prezent bucurându-se de nenumărate montări în Europa și în România.

Spectacolul de pe scena Naționalului ieșean a fost ridicat de o extraordinară echipă artistică exclusiv feminină:

Distribuția: Pușa Darie, Irina Răduțu Codreanu, Catinca Tudose, Brândușa Aciobăniței, Haruna Condurache, Livia Iorga, Andreea Boboc, Mălina Lazăr

Regia: Irina Popescu-Boieru
Scenografia: Rodica Arghir

O comedie neagră, „satiră a societății burgheze”, despre care regizoarea Irina Popescu-Boieru declară:

„S-ar putea spune că e o piesă polițistă, deși niciun polițist nu apare prin preajmă. S-ar putea spune că e o comedie, deși ceea ce se petrece e, în fond, foarte dramatic. S-ar putea spune și că e o dramă, deși comportamentul personajelor, în situația tragică propusă, e caracterizat, mai ales, de reacții și accente comice.Greu încadrabilă într-un gen anume, piesa a cunoscut numeroase puneri în scenă, tocmai datorită multiplelor posibilități de abordare. Și multelor partituri feminine generoase, opt, ceea ce a transformat-o într-o ispită de neratat pentru actrițe, căci, actrițele, se știe, sunt extrem de avide să joace, oricând și oriunde. După ce secole la rând, femeile nu au avut voie să apară pe scenă, actrița fiind un concept necunoscut și o meserie inexistentă, se pare că genul, văduvit atâta vreme de gloria teatrală, simte nevoia să recupereze timpul pierdut, prin apariții majore și continue, dacă se poate, în luminile rampei. Astfel încât orice autor care se orientează către subiecte și personaje feminine are toate șansele să devina celebru și foarte solicitat. Succesul de public și frecvența montărilor acestei piese nu sunt, așadar, inexplicabile.

Din punctul nostru de vedere piesa este o satiră a societății burgheze, o demascare a principiilor încălcate, o denunțare a falselor valori familiale, o ironizare acerbă a însăși ideii de feminitate cântate de poeți. Fără să fie un misogin declarat, Robert Thomas este un caricaturist al tuturor însușirilor atribuite, în mod tradițional, femeii: dragostea, generozitatea, puritatea, fidelitatea, capacitatea de sacrificiu și de iertare. Prinse în capcană, femeile acestei piese scot la iveală întreaga panoplie a defectelor sexului slab, fără milă și fără toleranță. Dacă se va râde la acest spectacol, și sperăm să se întâmple!, va fi fiindcă omul are dintotdeauna capacitatea de a râde de propria lui reflectare în oglinda deformantă a teatrului, întrucat refuză să se recunoască în acea imagine, atribuind-o mereu altora…”

 

 

DANSUL DELHI

17 ianuarie 2020, ora 19:00
Sala Teatru³ (Teatru la Cub)

de Ivan Vârâpaev

Regizorul RADU AFRIM, din nou pe scena Teatrului din Iaşi!

Traducere: Elvira Rîmbu
Regia: Radu Afrim
Scenografia: Cosmin Florea
Video: Andrei Cozlac
Asistent regie: Simona Ionelia Țăruș

Distribuție: Ada Lupu, Tatiana Ionesi, Dumitru Georgescu/Dan Prisacariu, Pușa Darie, Livia Iorga, Marina Munteanu

„Dansul Delhi poate fi văzut ca un spectacol format din șapte piese într-un act (cu titluri scrise înainte de fiecare piesă) însă eu nu exclud nici varianta unei singure piese în șapte acte.

Am repetat împreună cu actorii ținând cont de ambele posibilități. Uneori, la repetiții, stăteam cu toții pe malul heleșteului unei logici ademenitoare gata să intram în apa lui care-ți trece peste cap și peste mâini, deși aveam în spatele nostru o mare de posibilități.

Aceasta e o piesa despre inimă, nu despre creier. Este despre a-ți asculta bătăile inimii, tot timpul. Pentru ca aceasta e muzica pe care noi dansăm.

Poveştile lui Ivan Vârâpaev sunt spuse în buclă / în loop, destinele și cuvintele se repetă, sunt aceleași întâmplări cu alte trupuri care se învârt ca în tabloul lui Burne-Jones ‘On the whell of fortune’ și din când în când mai coboară pe insula morții pentru o moarte mai scurtă sau mai lungă.” Radu Afrim

La Teatrul Național Iași, Radu Afrim a mai montat: Dawn Way de Oleg Bogaev (2011), Visul unei nopți de vară după William Shakespeare (2012), Femeia mării după Henrik Ibsen (2014) și Măcelăria lui Iov de Fausto Paravidino (2017).

 

 

MARJORIE PRIME

21, 30 ianuarie 2020, ora 18:00
Sala Studio Teofil Vâlcu

de Jordan Harrison

Distribuție:
Mihaela Arsenescu Werner, Doru Aftanasiu, Livia Iorga, Dumitru Georgescu

Regia: Radu Iacoban
Scenografia: Tudor Prodan

Marjorie Prime, un spectacol – viață

Când am primit propunerea de a monta textul „Marjorie Prime” am ezitat, dar m-am și bucurat. Am ezitat deoarece, în mod normal, eu vin cu propunerile înspre directorii de teatre, nu invers, dar m-am bucurat deoarece lecturând textul, mi-am dat seama că m-a vrăjit în foarte scurt timp. Un alt motiv semnificativ de bucurie era reîntoarcerea în Iașiul care mi-a călăuzit primii pași spre teatru. Am petrecut clasa a XII-a în dulcele târg, pregătindu-mă intens pentru facultatea de actorie împreună cu Doru Aftanasiu. Și iată cum anii au trecut și acum același Doru îmi face onoarea de a juca un rol frumos în acest spectacol.

„Marjorie Prime” a fost un bun prilej de a face din nou echipă cu scenograful Tudor Prodan. Apelând la poezia spațiilor sale am încercat să realizam spectacole dragi nouă în teatre diferite din țară: Teatrul Act, Teatrul Mic, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila sau Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Poposind în acest teatru, îmbibat de istorie și de oameni speciali, am avut plăcerea de a lucra cu o echipă de actori talentați, dispuși la efort și maleabili în condiițiile unui timp de repetiții relativ scurt. A existat însă disponibilitate și plăcere veritabilă de muncă, liniște în tot acest iureș care ne presa în zilele de dinainte de prima ieșire la public, iar toate aceste aspecte ne-au ajutat să devenim mai eficienți și mai limpezi în raport cu cerințele spectacolului.

Și pentru că am pomenit de spectacol, hai să vorbim un pic despre el.
„Marjorie Prime” e un spectacol cu un titlul greu de pronunțat în limba română, dar ușor de citit așa cum se prezintă în succesiunea scenică inventată de autor. Chiar dacă textul vizează un viitor nu foarte îndepărtat, mijlocele scenice sunt foarte ușor recognoscibile spectatorilor de teatru. Dialogul se vrea natural, realist, apropiat și imediat. E un teatru de poveste în care fundația e cladită pe sufletul personajelor care activează în scenă.
Actorii trasează limitele universului construit de autor și încearcă prin varietatea de stări subsumate situațiilor dramatice să conțină și să direcționeze spectatorii spre sentimente pe care uneori nu și le explică sau, mai important, pe care le-au uitat. Din acest motiv, nu e loc de artificiu sau falsitate în acest spectacol. Adevărul actorilor care construiesc povestea e același cu adevărul publicului care asistă ca un martor mut la ființarea și mai apoi la finalul spectacolului.
Asta, evident, nu înseamnă că finalul e același pentru toată lumea. Fiecare spectator își va lua cu el acasă propriul adevăr și își va trasa singur concluziile.
Nu aș îndrăzni să spun că Marjorie Prime aparține unui gen, deoarece vine din familia de dramaturgie anglo-americană care a explorat intens și valoros variațiuni multiple de expunere dramatică. Ai putea spune că este o dramedie, dar ar suna prea pretențios.
Eu îl denumesc un spectacol – viață. Cu alte cuvinte, o să vedem o poveste stranie pe care, ușor-ușor, o vom înțelege și care, sperăm noi, va emoționa. De ce? Pentru că asta îți dorești când vii la teatru. (Radu Iacoban)

 

MEMORIA APEI

16, 31 ianuarie 2020, ora 19:00
Sala Studio Teofil Vâlcu

Distribuţia:
Haruna Condurache, Catinca Tudose, Irina Răduțu Codreanu, Livia Iorga, Monica Bordeianu, Radu Ghilaș, Daniel Busuioc

Regia: Irina Popescu-Boieru

de Shelagh Stephenson
Traducere: Diana David
Scenografia: Rodica Arghir

Senzația mea e că piesa Memoria apei desacralizează mitul maternității pentru a-l resacraliza și restabili în final, dupa ce o judecată severă, sarcastică, nemiloasă și cinică se consumă în fața spectatorilor. Ființa judecată este mama, Vi, recent decedată, iar probele acuzării sunt însăși fiicele sale, trei surori – alte trei surori! – cu biografiile lor eșuate sau doar parțial ratate, pentru care nereușite o consideră principală vinovată pe mama disparută. Cele trei surori sunt atât acuzatorii cât și dovezile acuzării. Mama nu a fost capabilă să le educe cum trebuie, să le dea ce și-au dorit, să le înțeleagă sau să le iubească suficient.

Comportamentul personajelor demitizează drastic toate clișeele despre suferința filială în cazul pierderii unei ființe atat de importante și apropiate precum mama. Sentimentul principal care se degajă este acela că cele trei fiice sunt deranjate de acest deces, așteptat, prevăzut, pentru care totuși nu e niciodată momentul potrivit, fiindca le întrerupe de la treburile personale. Nimic nu rimează cu imaginea tradițională a durerii pierderii unei ființe dragi, nu sunt plânsete, durere mută, sfâșierea sau tandrețea amară a despărțirilor definitive. Toate acestea sunt înlocuite de remarci ironice, reproșuri tardive și în van, o răscolire indecentă a amintirilor, ca și a hainelor rămase de pe urma decedatei, o nevoie de face totul repede și eficient, decent pentru ochii comunității, dar fără regret autentic. Pare că cele trei fiice sunt cuprinse de o nevoie febrilă de a șterge toate urmele celei dispărute, de a elibera casa de amintirea femeii care le-a născut, pentru a-și putea relua liniștite vietile de care sunt atât de nemulțumite.

Și totuși… Realitatea e că sentimentele, emoțiile, suferința nu se modifică radical de-a lungul timpului. Ceea ce se transformă, și poate adesea păcăli, este manifestarea lor exterioară, exprimarea sau, dimpotrivă, refuzul exprimării lor.Exteriorizarea sentimentelor profunde a devenit de multa vreme desuetă, o suferinta afișată riscă să fie taxată drept slăbiciune de neiertat, astfel încât, din nevoia de apărare, de multe ori durerea ia forma ironiei sarcastice, iar sentimentele tradiționale, considerate depășite, îmbracă haina cinismului. Însă aceste sentimente firești, reprimate îndelung, nasc manifestări surprinzatoare.

Speranța îndreptățită de acest text e aceea a unui spectacol axat pe relațiile familiale, care spulberă clișeele dulcege ale filmelor „de familie” și ale comediei clasice, reinventând subiectul în modul cel mai viu și mai contemporan cu putință.

Irina Popescu Boieru

 

 

GUNOIERUL

17 ianuarie 2020, ora 18:00
Sala Studio Teofil Vâlcu

Distribuţia:
Teodor Corban, Ticu Pușcașu, Anne Marie Chertic, Cosmin Maxim

Durata: 1h

Un gunoier scoate la lumină secrete aparent bine ascunse ale vieții oamenilor chiar din resturile menajere pe care aceștia le aruncă. Pornind de aici, comedia neagră crește în intensitatea de la replică la replică, întrebările și temerile personale ale fiecăruia dintre noi nu întârzie să apară.

Despre „Gunoierul”, Teodor Corban și Constantin Pușcașu, principalii creatori ai spectacolului și deținătorii rolurilor principale, afirmă că e o piesă-metaforă plină de sevă, care, deși scurtă, concentrază foarte multe idei, îndeamnă la meditație pe marginea unor probleme serioase de viață, totul oferit sub masca unui umor de bună calitate.

Un text de Mimi Brănescu
Regia și scenografia: Teodor Corban și Constantin Pușcașu

 

 

CHIRIȚA ÎN PROVINȚIE

27 ianuarie 2020, ora 19:00
Sala Mare a Teatrului Național

Distribuție:
Horia Veriveș, Dumitru Năstrușnicu, Gelu Ciobotaru, Iuliana Budeanu, Irina Răduțu Codreanu, Doru Aftanasiu, Cosmin Maxim, Sorin Cimbru, Anne Marie Chertic , Diana Chirilă , Oana Sandu, Tatiana Ionesi, Livia Iorga, Alexandra Bandac, Irina Tocănel, Irina Crețu, Ion Sapdaru, Ionuț Cornilă, Daniel Busuioc, Constantin Avădanei, Dumitru Năstrușnicu, Adrian Marele, Radu Mihoc, Francisc Bucur, Lucian Valacu, Petre Sapojnic, Gabriel Anton, Ioan Ursulescu, Claudiu Mihalcea

durata: 1h 40′ (cu pauză)

de Vasile Alecsandri

Regie și decor: Ion Sapdaru; Costume: Alina Dincă Pușcașu; Muzica: Alexandru Flechtenmacher; Aranjament muzical: Marian Stârcea; Coregrafie: Oana Sandu; Pregătire muzicală: Diana Roman; Asistenți regie: Francisc Bucur, Radu Mihoc; Regia tehnică: Ioan Negru;Sufleor: Irina Crețu

Apariție specială: Calul Cato
Cu sprijinul Poliției Locale Iași

 

 

MĂCELĂRIA LUI IOV

13, 14 ianuarie 2020, ora 19:00
Sala Teatru³ (Teatru la Cub)

Distribuția:
Emil Coșeru, Tatiana Ionesi, Ionuț Cornilă, Ada Lupu, Andrei Varga, Horia Veriveș, Livia Iorga, Irena Boclincă, Brândușa Aciobăniței, Doru Maftei

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani

durata: 2h 10′

de Fausto Paravidino

spectacol în cadrul FNT 2017

Regia: Radu Afrim; scenografia: Irina Moscu; video mapping: Andrei Cozlac; lighting design: Cristian Șimon; univers sonor: Radu Afrim; sound design: Adrian Păduraru; versuri cântece: Ada Lupu ; asistent regie: Irina Crețu

 

 

GABRIEL

20 ianuarie 2020, ora 19:30
Sala Uzina cu Teatru

un spectacol de Dumitru Georgescu

durata: 1h

One man show cu Dumitru Georgescu, câștigătorul Premiului pentru Cel mai bun actor la Gala Tânărului Actor ”HOP”, Costinești – 2013

„Într-o lume în care oamenii nu au timp, sunt mereu grăbiţi, mereu întârzie undeva . . . eu vreau să visez. Pur şi simplu. Nu mai vreau să vomit cuvinte. Nu sunt un superErou . . . nu vreau să fiu un superErou.”

 

 

ACASĂ LA TATA

01 februarie 2020, ora 19:00
Sala Mare a Teatrului Național

Autor: Mimi Brănescu

Regia și ilustrația muzicală: Claudiu Goga
Scenografia: Lia Dogaru
Video: Constantin Dimitriu

Distribuția:
Teodor Corban, Cosmin Maxim, Ionuț Cornilă, Ada Lupu, Petronela Grigorescu, Doina Deleanu, Adi Carauleanu, Constantin Avădanei, Dumitru Năstrușnicu, Radu Homiceanu, Andrei Sava

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 12 ani

durata: 2h (fără pauză)

Claudiu Goga, regizorul spectacolului:

Acasă la tata sau
Ce îi aduce la un loc pe Mimi Brănescu, Cehov, Elton John, Woody Allen și ABBA

1. Există multă dragoste în Acasă la tata. Dragoste nespusă, ascunsă, trecută, prezentă, risipită, regăsită. Așa cum există și mult orgoliu, multă frustrare, multă mândrie și multă modestie, multă agresivitate și mult bun-simț. De aceea, atunci când este spus, adevărul doare. Și tot de aceea, minciuna doare la fel. Ca să-l parafrazez pe Elton John, te iubesc și îmi pare rău sunt cuvintele cel mai greu de spus de către personajele lui Mimi Brănescu. Prin urmare, nici nu le spune nimeni în mod direct.

2. Acasă la tata este o piesă despre cei care nu câștigă. Nu despre cei învinși, ci despre cei care nu câștigă, sau, cum ar spune un personaj din piesă, despre cei care atunci când ajung la linia de start constată că „toți ceilalți au plecat deja”. Sunt oameni care au calități, au potențial, oameni care nu au făcut greșeli ireparabile. Nu sunt nici mai buni, nici mai răi ca alții care totuși au noroc în viață. Ratarea lor nu are nimic excepțional. Prin lipsa de cauze spectaculoase, ratarea lor este ea însăși ratată. De fapt, nici nu e sigur că este vorba despre ratare. Este mai degrabă altceva, ceva pentru care nu s-a inventat încă un cuvânt, pentru că oamenii din piesa lui Mimi Brănescu pot găsi oricând argumente valabile pentru a demonstra că le este și bine și rău.

3. La fel ca în piesele lui Cehov, Acasă la tata începe cu o venire și se termină cu o plecare. Robert, personajul principal, pleacă de două ori.

Fiecare plecare este de fapt o întoarcere.

Fiecare drum este de la un Acasă spre un alt Acasă.

O rătăcire de 24 de ore, o fugă (declanșată de teama de responsabilitate provenită din prea multă responsabilitate) de la un Acasă nesigur și fragil (care înseamnă o iubită însărcinată și o slujbă departe de visurile lui) spre un alt Acasă, la fel de nesigur și fragil (care înseamnă activarea problemelor de familie, a iubirilor trecute, a prieteniilor uitate sau a micilor secrete așa-zis inofensive).

4. Într-un moment de vulnerabilitate, Robert caută să-și înțeleagă viața, plecând de Acasă spre Acasă. Acasă (ca punct de plecare) și Acasă (ca destinație) sunt însă pe cât de reale pe atât de iluzorii. Oriunde se duce, el este luat drept ceea ce nu este, iar eforturile lui de a se adapta la personalitatea cu care este investit de către ceilalți nu fac decât să toarne gaz pe foc. Din această cauză, drama de adâncime a lui Robert este că el nu mai aparține niciunui Acasă. Este condamnat, deși n-o știe și nici n-o s-o afle, să nu-și găsească un Acasă.

Acasă devine pentru Robert ceea ce este Moscova pentru surorile Prozorov ale lui Cehov.

5. În secvențele de început din Match Point, filmul lui Woody Allen, după ce zboară de câteva ori dintr-un teren în altul, mingea de tenis lovește fileul, se înalță pe direcția lui și când să cadă … imaginea îngheață. Nu vom ști niciodată în ce parte a terenului ar fi căzut mingea. Nu vom ști niciodată cine ar fi câștigat. (Și apoi, cine hotărăște asta?)

„Mai vedem” este ultima replică din piesă și sub metafizica ei stă întreg universul din Acasă la tata.

„Mai vedem”-ul lui Mimi Brănescu este mingea lui Woody Allen, înghețată deasupra fileului. Nimic nu e clar. Nimic nu e sigur. Nici măcar că „the winner takes it all”.

Exact ca în viață.