Palatul în care, în 1860, s-au deschis cursurile primei universităţi din România. Zidul străvechi de incintă a fost demolat în 1912, păstrându-se doar poarta – numită „Uşa Nădejdii”

Din Strada de Sus, actualul bulevard al Independenţei, se deschidea o stradă îngustă străjuită de şiruri de clădiri înghesuite. Era străduţa Universităţii Vechi, păstrată aidoma până prin 1960. La capătul ei se afla, în vechime, palatul hatmanului Costache Ghica înconjurat de ziduri masive. Prin anul 1795, a găzduit Curtea Domnească, apoi pe generalul Potemkin. Hatmanul Ghica, mutându-se în casele socrului său Iordache Cantacuzino Deleanu de la Copou, a vândut aşezarea vistiernicului Balş de la care a ajuns la hatmanul Alecu Rosetti Roznovanu, frate al stăpânului palatului de la Uliţa Mare. Nevasta lui Alecu, după moartea acestuia, a decis că nu mai are trebuinţă de palat şi l-a vândut Ministerului Instrucţiunii Publice pentru a înfiinţa aici Universitatea, deschisă la 26 octombrie 1860. Era prima universitate din România, cu învăţământ superior modern, care mai apoi avea să poarte numele domnitorului care a înfiinţat-o, Alexandru Ioan Cuza.

Patru facultăţi
De la înfiinţare, timp de vreo 30 de ani, fostul palat domnesc al lui Calimachi a adăpostit studenţii de la cele patru facultăţi, iar saloanele princiare au fost recompartimentate în săli de cursuri şi aule de festivităţi. La deschidere, universitatea avea patru facultăţi: Drept, Ştiinţe, Filozofie şi Teologie. După numai patru ani, prin 1864 s-a propus anularea Teologiei în favoarea Medicinei, dar nu s-a aprobat. Totuşi, la insistenţele protipendadei ieşene care înţelegea nevoia ridicării unei şcoli româneşti în ştiinţe medicale, s-a înfiinţat Facultatea de Medicină în 1879. Aceasta însă nu a scăpat de greutăţi, prin 1884 ministerul încercând desfiinţarea, însă s-au opus deputaţii ieşeni.

Palat nou pe Copou
Palatul din secolul al XVIII-lea, din spatele Străzii de Sus, devenise neîncăpător pentru mulţimea de tineri studioşi. S-a construit un nou palat în Copou, în care funcţionează şi astăzi. Terenul pe care s-a construit fusese locul lui Costache Ghica, trecut mai apoi la Ioniţă Sturza, Frederic Balş şi, mai la urmă, în mâinile domnitorului Mihalache Sturza. Acesta a înfiinţat în clădirea spaţioasă faimosul teatru ieşean de la Copou. Deschis la 22 decembrie 1846, teatrul a găzduit zeci de trupe de actori şi mii de spectacole. Tot aici se clădise creuzetul în care s-a format şi s-a extins teatrul în limba română. Perioada de glorie s-a încheiat în noaptea de 17 spre 18 februarie 1888 când, de la o lampă de scenă, s-a aprins lemnăria clădirii şi teatrul a pierit în flăcări. A dispărut teatrul din Copou, dar s-a ridicat maiestuosul palat dedicat învăţământului superior ieşean. Sediul Universităţii, terminat în 1897, avea să înglobeze spaţiile pentru majoritatea facultăţilor, în vale rămânând doar Medicina pentru că era în apropiere de marele spital al Spiridoniei.

Uşa Nădejdii
Spaţiul iniţial luat de la roznoveni, fiind redus, prin 1890 i s-a mai adăugat o clădire cu faţadă de templu roman pentru Institutul Anatomic, construită după planurile arhitecţilor Ştefan Emilian şi N. Mihăilescu, iar din 1912 s-a început zidirea marii clădiri ce a îmbrăţişat vechiul palat al lui Ghica. Mai întâi s-a construit clădirea centrală, continuată prin 1921 – 1922 cu aripa dreaptă, iar din 1938 cu aripa stângă, spre spital. În faţa ansamblului universitar se afla vechiul zid al palatului boieresc, dar a fost demolat, în cea mai mare parte, prin 1912. S-a lăsat în picioare doar poarta din 1793 marcată cu stema Moldovei şi numită „Uşa Nădejdei” prin care se intra la curtea domnitorului Calimachi. Această poartă s-a înconjurat prin anii 2002 – 2006 cu elementele de ornament din piatră, coborâte de pe vechiul palat Ghica şi înlocuite cu altele mai uşoare. Instituţia făcuse mari reparaţii supunând şi vechea zidire a Institutului Anatomic la radicale înnoiri. După 1944 facultatea de Medicină s-a extins cu Oftalmologia, Pediatria, Igiena, Stomatologia, pentru ca la aniversarea centenarului să aibă vreo 3.500 de studenţi din care peste o mie străini.

Transformări
Ulicioara strâmtă ce lega Strada de Sus de palatul universitar era mărginită de clădiri negustoreşti şi a rezistat astfel până prin 1960. În această perioadă, prăvăliile au fost demolate, iar în locul lor s-a amenajat un cochet şi verde parc, întreg ansamblul clădirilor fiind lăsate la vedere de la strada mare. O nouă modificare a spaţiului a fost făcută în 1999, când spaţiul verde a devenit o piaţetă cu prilejul dezvelirii la 1 decembrie a statuii Unirii, o copie a lucrării executată şi aşezată de Olga Sturza la poalele Copoului, pe locul în care astăzi se află statuia lui Mihai Eminescu. Grupul statuar al Unirii fusese aşezat în Fundaţie prin 1927 şi a fost distrus prin 1947, considerându-se că nu mai corespunde realităţilor vremii. Continuând drumul pe lângă acareturile Universităţii de Medicină se ajunge în strada bisericii Sfinţilor Teodori, mărginită de fostul han Buhăescu la stânga şi felurite zidiri pentru locante, închise în perioada comunistă şi redeschise în vremurile noi de întreprinzători turci ce dau străzii coloratură orientală. Biserica a fost construită prin 1750 – 1760, lovită de bombe în timpul ultimului război şi reparată de fostul preot Agape între 1950 şi 1960. Pe dinaintea porţii trecea strada Dâmbu, rebotezată prin 1910 Mihai Eminescu fiindcă prin zona ei a locuit odinioară poetul.

Cartierul Latin
Între anii 1860 şi 1897, funcţionând Universitatea în Palatul Ghica, casele învecinate aveau mare căutare în rândul studenţilor pentru găzduire. Şi acolo unde sunt mulţi studenţi trebuie să se aciueze şi diferite locante de petreceri, aşa încât un hâtru a zis modestei mahalale „Cartierul Latin”, comparând-o cu zona celebră a Parisului. Istorie a făcut în vechime faimoasa locantă Borta Rece, înnobilată de fraţii Amira cu numele Bolta Rece şi frecventată de junimişti, artişti şi proeminente personalităţi culturale, ce se întâlneau la un pahar de vorbă în adâncul beciurilor sale. Adevărate catacombe, răspândite pe sub toate străzile din jur, beciurile aveau legătură cu marele Amfiteatru al Universităţii.

Cursuri la Bolta Rece
Beciul care lega universitatea de cârciumă stârnea vesela amintire a unor bătrâni dascăli, care vedeau sala arhiplină la începerea cursurilor, iar apoi se golea tot mai mult, fără ca studenţii să treacă prin uşa din dreptul catedrei. Amfiteatrul se umplea din nou spre finalul prelegerii, la momentul apelului de final al catalogului. S-a aflat mai târziu că pezevenchii descoperiseră o trapă în podele prin care se ajungea în beciul Boltei Reci, modalitate de a alunga plictiseala cursurilor cu un pahar de vin şi veselie. Se întorceau tiptil şi smeriţi la finalul cursului, în timp ce profesorul scria la tablă. Deşi unii doreau să curme năstruşnica chiuleală, alţii o tolerau cu voioşie, faimoasa trapă dând farmec amfiteatrului. Atunci când vreun administrator zelos bătea trapa în cuie sau înfunda hrubele, studenţii aranjau cu îngrijitorii s-o redeschidă şi chiar să însemneze drumul cu săgeţi albe de var spre a nu se rătăci în labirintul beciurilor. Se spune că traseul ar fi fost curmat definitiv odată cu turnarea fundaţiilor noilor clădiri ale universităţii.

Ion Mitican

Sursa: curierul-iasi.ro