Trupa Bosquito revine, live, în Iasi, pentru un show memorabil indoor. Evenimentul va avea loc în data de 13 aprilie 2019, ora 21:00, in Underground Pub Iasi.

Puiule de om, fie că ai crescut pe Hopa-Hopa, Pepita sau fredonând Marcela, hai să întindem Două mâini şi să asistăm la Explozia solară pentru a ne bucura, apoi, de Întunericul în culori.

 

Bosquito este o formație românească de muzică, fondată de Radu Almășan. Trupa a abordat un fusion de rock latin cu o gamă largă de influențe care au variat de la muzică țigănească, balcanică, până la elemente simfonice și de hard rock. Vârful de popularitate a fost atins între anii 2002-2005 când au lansat o serie de melodii care au ajuns pe prima poziție a topurilor din România.

Deși bazele formației au fost puse la sfârșitul anului 1999, prima formulă stabilă s-a cristalizat la începutul anului 2000. De altfel, membrii trupei au adoptat ca dată oficială de înființare a formației ziua de 14 februarie 2000. Componența “de aur” a formației a fost: Radu Almășan (voce), Victor “Solo” Solomon (chitară), Victor “Vichi” Stephanovici (chitară bas), Mișu Constantinescu (clape), Darius Neagu (tobe).

Discografie: “Bosquito” (2000), “Sar scântei” (2001), “Cocktail Molotov” (2003), “Fărâme din soare” (2004) și “Babylon” (2014).

In 2010, Radu Almasan a revenit in Romania, dupa o absenta de 5 ani. Pe perioada sederii este invitat sa apara la Happy Hour si pentru aceasta ocazie scrie un nou cantec, ”Tobogan” care are premiera in cadrul show-lui, alaturi de Felix Mircea Moldovan. Reactiile pozitive il determina pe Radu sa readuca Bosquito pe scena romaneasca, intr-o formula noua. Primul concert al noului Bosquito a avut loc pe 5 noiembrie 2010, la Piatra Neamt, in componenta: Ciprian Pascal – chitara, Dorin Tapu – bass, Felix Mircea – tobe si Radu Almasan – voce.


13 aprilie 2019, orele 21:00 – 23:45
Underground The Pub Iaşi
B-dul Stefan cel Mare si Sfant 8