Grădina Botanică din Iași organizează, în perioada 24 octombrie – 16 noiembrie 2025, cea de-a 49-a ediție a Expoziției „Flori de Toamnă”.

Expoziția va fi deschisă oficial pe 24 octombrie, într-un eveniment dedicat invitaților Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Începând cu 25 octombrie, porțile se vor deschide pentru publicul larg.

Vizitatorii vor descoperi o bogată varietate de specii și soiuri, grupate în colecții tematice. În prim-plan se află crizantemele și tufănelele, cultivate și selecționate cu grijă, alături de colecțiile de ardei decorativi, dovleci și varză ornamentală și comestibilă.

Ca la fiecare ediție, expoziția va fi îmbogățită cu sculpturi vegetale spectaculoase – creații artistice realizate din plante și materiale naturale. Una dintre cele mai îndrăgite atracții, păunul decorativ, prinde deja contur în secția ornamentală, fiind împodobit cu „haine de toamnă” realizate din flori și frunze de sezon.
Vor fi prezentate și forme vegetale inspirate din lumea animalelor, care vor adăuga un plus de farmec și originalitate expoziției.

Un alt punct de atracție va fi „Doamna Toamnă”, într-o nouă ținută, adaptată tematicii ediției. În plus, organizatorii propun în premieră o abordare diferită, punând accent pe grădinăritul ca activitate relaxantă și benefică pentru sănătate.

Pe lângă aranjamentele florale și colecțiile de plante ornamentale, vizitatorii vor putea admira și eșantioane de fructe și semințe provenite din diverse secții ale Grădinii Botanice. Acestea vor evidenția nu doar valoarea decorativă și alimentară, ci și rolul terapeutic al plantelor.

Anul trecut, expoziția a atras peste 82.000 de vizitatori.