În perioada 28 mai – 4 iunie 2019, Festivalul „Namaste India” aduce la Cluj-Napoca, Oradea, Bistrița, Iași, București și Constanța un spectacol de muzică clasică și dans clasic prezentat de șase artiști din India. Spectacolul de la Iași va avea loc vineri, 31 mai, ora 18:30, la Aula Bibliotecii Centrale Universitare. Turneul marchează debutul ediției a XI-a a festivalului, eveniment organizat sub egida Ambasadei Indiei la București și cu sprijinul Consiliului Indian pentru Relații Culturale.
Publicul este invitat să admire graţia dansului clasic Mohiniyattam, din regiunea Kerala, interpretat de una din cele mai de seamă reprezentante ale acestui stil, Dr. Neena Prasad, dansatoare multi-premiată, cu o formare academică riguroasă, în completarea celei artistice. Programul de dans va fi prezentat cu acompaniament muzical la vioară, mridangam și voce.
Kerala, tărâmul mirodeniilor, este un stat sud-indian cu deschidere la Marea Arabiei, cunoscut pentru natura tropicală, melanjul de culturi şi forme artistice. Mohiniyattam este un stil de dans care a preluat nu doar ritmul lent al stilului de viață din sud, dar şi frumusețea specifică acestor locuri. Numele său provine de la termenul Mohini, un avatar feminin al zeului Vishnu, care își folosește calitățile de seducție pentru a aservi binele. Astfel, Mohiniyattam se remarcă prin feminitate și gingășie, fiind caracterizat prin muzica melodioasă și unduirea ritmică a corpului, asemeni valurilor oceanului.
În deschiderea spectacolului, muzica va fi cea care va captiva inimile ascultătorilor, prin intermediul unui recital prezentat de artiștii Bhaskar Das la bansuri (flaut din bambus) și Amit Mishra la tabla. În mitologia indiană, flautul este un instrument cu proprietăți magice, a cărui muzică fermecătoare încântă ființele vii. Astfel, puterea muzicii și a dansului de a înălța sufletul și de a captiva simțurile va constitui tema centrală a spectacolului, promițând o experiență artistică deosebită pentru public.
Biletele au fost puse în vânzare prin rețeaua EVENTBOOK și EVENTIM.
Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.namasteindia.ro
Organizatori: Centrul Cultural “Rabindranath Tagore”, cu sprijinul Ambasadei Indiei la București, ICCR (Consiliul Indian pentru Relații Culturale, Ministerul Culturii din India) și Incredible India – India Tourism Paris
Sponsor: Organic India
Parteneri: Centrul de Cultura Urbana Cluj-Napoca, Centrul clujean pentru studii indiene, National TV, N24, romaniapozitiva.ro, onlinegallery.ro, 4arte.ro, ceascadecultura.ro, agentiadecarte.ro, laiasi.ro, evenimenteoradea.ro, Zile si Nopti Oradea, clujlife.com, ilikecluj.ro, fest.ro, calendarevenimente.ro, cluj.com
Contact: 0731 659 165 | contact@namasteindia.ro
DR.NEENA PRASAD – Dans Clasic Mohiniyattam
Pentru Neena Prasad, dansul este “o călătorie interioară, adevărul şi cauza existenţei sale, o formă de a se conecta cu sufletul naturii şi o disciplină a întregii ființe”.
Cu toate că s-a pregătit de mică într-o varietate de stiluri de dans clasic specifice sudului Indiei, precum Bharatanatyam, Kuchipudi sau Kathakali, Neena Prasad recunoaşte că prima ei dragoste este Mohiniyattam, dansul specific al Keralei.
După un master în literatura engleză, Neena Prasad a urmat un doctorat la Universitatea Rabindra Bharati din Calcutta cu o teză despre conceptele Lasya şi Tandava în dansurile clasice din sudul Indiei. A obţinut apoi o bursă postdoctorală la Universitatea Surry din Marea Britanie, dar şi multe alte burse din partea guvernului indian. În 2002, a primit titlul de Best Dancer of the year din partea Academiei de Muzică din Madras, iar în 2007 a fost premiată cu Kerala Sangeeth Natak Academy Award, dar şi Kerala Kalamandalam Award.
Activitatea sa de cercetător al dansului Mohiniyattam este una prodigioasă, având peste 20 de articole publicate sau prezentate la diverse conferințe și seminarii din India. De asemenea, este coordonatoare a unor festivaluri specifice Keralei, precum Onam sau Nishagandi şi este membru executiv al organizației non-guvernamentale Sthree Padana Kendram, care se axează pe promovarea drepturilor femeii în sudul Indiei.
Este membră a Consiliului Kerala Kalamandalam, dar şi a Consiliului Indian pentru Relaţii Culturale. De asemenea, a coregrafiat mai mult de cincizeci de dansuri în India, dar şi în ţări precum Japonia, Coreea de Sud, Rusia, Qatar, Singapore, Franţa, ş.a. În prezent, Neena Prasad predă în două centre de dans, înfiinţate chiar de ea: Bharatanjali în Trivandrum şi Sougandhika Center for Mohiniyattam în Chennai.
BHASKAR DAS – bansuri
Născut în oraşul Allahabad, Bhaskar şi-a început călătoria în lumea muzicii la vârsta de trei ani, tatăl său fiind primul său maestru. Bursier național și deținătorul unei diplome de masterat de la Universitatea din Varanasi, Bhaskar a primit îndrumare și de la Pt. Udhai Mazumdar, compozitor și interpret la tabla, discipol al renumitului muzician Pt. Ravi Shankar.
Membru al Consiliului Indian pentru Relații Culturale, Bhaskar a fost recunoscut ca artist de clasă „A” de posturile de radio şi televiziune All India Radio & Doordarshan. A primit numeroase premii la concursuri naționale de muzică şi a avut privilegiul de a concerta în cadrul unui eveniment diplomatic, în faţa premierului indian Narendra Modi și a regelui Philippe al Belgiei. Relocat în Mumbai, Bhaskar continuă să interpreteze muzica clasică, colaborând în același timp cu studiourile de înregistrări și directorii de muzică din industria Bollywood.
AMIT MISHRA – tabla
Născut în străvechiul oraş Varanasi, într-o familie recunoscută pentru generații la rând de artişti, Amit Mishra l-a avut drept Guru pe tatăl său încă de la o vârstă fragedă. După ce a început să se dedice complet instrumentului tabla, a fost inspirat şi de bunicul său matern, dar şi de al doilea Guru al său, Pt. Sharda Sahai, un descendent direct al celui care a înfiinţat stilul Banaras Gharana de a cânta la tabla.
Primul său recital a avut loc când Amit avea doar opt ani, în cadrul unui concert organizat de UNICEF. După aceea, a participat la numeroase festivaluri din India şi din alte ţări precum Franţa, Japonia, Belgia, Germania, Italia, Ungaria, Elveţia, Spania, Marea Britanie şi multe altele. A concertat alături de artişti indieni celebri, precum Vidushi Girija Devi, Birju Maharaj, Sitara Devi, Channu Lal Mishra, dar şi mulţi alţii. În prezent, locuieşte în Mumbai, unde îşi pregăteşte următoarele concerte şi unde predă, de asemenea.