Daniela Iuliana Tăutu și-a propus ca în patru ani de mandat, cât timp #te_rerezintă în Consiliul Local, să deruleze proiecte care să vină în sprijinilul copiilor din familiile vulnerabile:
1. Sunt membră în Consiliul de administrație din partea Consiliului Local Iași la 3 grădinițe, 3 licee și un spital din Municipiul Iași. Aici îmi doresc să promovez și să pot atrage donații și fonduri în vederea rezolvării problemelor apărute – și nu sunt puține.
2. Pe partea socială, îmi doresc să întreprind anumite acțiuni care să vină în ajutorul copiilor merituoși din familii sărace și să încurajez, astfel, aceste familii, să-și trimită copiii la școală. Identificarea, monitorizarea și ajutorarea copiilor din familii cu probleme, alcool, violentă și altele. Sunt la început în viață politică și în această calitate, de consilier local, am mult mai multe planuri și idei și sper ca la finalul mandatului să pot schița multe realizări din această poziție, în beneficiul locuitorilor din Municipiul Iași
Spune că a decis să facă pasul spre scena politică „pentru a putea fi în folosul comunității în care trăiesc.”
Sursa: NeReprezintă, un proiect CIVICA de monitorizare, evaluare și transparentizare a activității aleșilor locali