Primăria Municipiul Iași va organiza în următoarea perioadă cea de-a XXXIII–a ediție a manifestărilor reunite sub genericul Sărbătorile Iașului.

Ca în fiecare an, celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva de pe 14 octombrie 2024 este completată de o serie de manifestări cu caracter laic (târguri, spectacole, evenimente artistice etc.) care dau o notă de sărbătoare întregului oraș.

SĂRBĂTOAREA SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA

Marți, 8 octombrie 2024
6.00: Citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva;
6.30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Va participa Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopul Iașilor;
7.00: Așezarea sfintelor moaşte spre închinare, în baldachinul amenajat pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”;
7.00–7.30: Sfinţirea apei (Aghiasma mică) – lângă corpul C1 al Centrului eparhial;
7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
16.00–18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

Miercuri, 9 octombrie 2024
 7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
16.00–18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
20.00: Întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala Mitropolitană.

Joi, 10 octombrie 2024
7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
18.00: Prezentarea lucrărilor dedicate Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfinților Doctori fără de arginți (Librăria Doxologia);
19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană).

Vineri, 11 octombrie 2024
7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
17.00: Vernisajul expoziției de pictură Rugați-vă cu glas tare! – cu pensula în mână în urma Psalmilor lui David – pictor Horia Țigănuș (Muzeul Mitropolitan);
19.00–20.30: Pelerinajul „Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon;
21.00–00.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.

Sâmbătă, 12 octombrie 2024
7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia glas VII a Sfântului Apostol Andrei – aducerea sfintelor moaște la Iași (1996) (în Catedrala Mitropolitană).

Duminică, 13 octombrie 2024
07.00–11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
16.00–17.30: Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
19.00: Concert de muzică sacră susţinut de grupul vocal Acapella din Bucureşti (în Catedrala Mitropolitană);
21.00–02.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Luni, 14 octombrie 2024
7.00–9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană);
9.30–12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile vor fi date de corul Operei Naționale Române din Iași);
16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană).

Marți, 15 octombrie 2024
7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
16.00–18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
19.00: Concert de muzică psaltică susţinut de corul Byzantion şi Mini Byzantion (în Catedrala Mitropolitană).

Municipalitatea organizează în perioada 10 – 15 octombrie și o serie de manifestări comerciale tradiționale:
• Târgul de Toamnă – bulevardul și pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt;
• Târgul de blănuri – Esplanada Costache Negri și Esplanada Hala Centrală;
• Sărbătoarea Vinului – Hala Centrală;
• Parcul de Distracții – Ștrandul Municipal.

La acestea se adaugă:
• Ceaiul pelerinilor – 11 – 15 octombrie;
• Spectacole în cartiere (Tătărași – Esplanada Oancea și Alexandru cel Bun – Piața Voievozilor);
• Masa pelerinilor – 14 octombrie;
• Seara Valorilor (Palatul Roznovanu) – 14 octombrie.

În încheierea Sărbătorilor Iașului, pe 18 octombrie, de la ora 19:00, în Piața Palatului Culturii vor urca pe scenă cei 3 Tenori Ieșeni, alături de legendara trupă Holograf, Nico, Luminița Anghel, Raluca Știrbăț și maestrul Daniel Jinga, acompaniați de Corul Marii Uniri, Corul de Copii al Municipiului Iași și Brigada 15 Mecanizată „Podul Înalt”.
Concertul se va încheia cu focuri de artificii.