Ediția a 11-a a festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) se va desfășura în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2020 și îi este dedicată actorului și regizorului Horațiu Mălăele.

Comunicat de presă, 25.09.2020

Horațiu Mălăele va fi prezent la Iași prin intermediul cuvintelor

Organizatorii SFR anunță faptul că invitatul special al ediției va veni la Iași în viitorul apropiat, după ce va trece de scenariul infectării cu Covid-19, reluând toate momentele pe care ieșenii le așteptau

Organizatorii SFR anunță faptul că Horațiu Mălăele nu va mai putea fi prezent la Iași în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2020. Ediția care îi este dedicată artistului se va desfășura în compania mesajelor și cuvintelor pe care le va transmite la fiecare eveniment, prin scrisori către public.

Virusul nu alege – recent, actorul și regizorul Horațiu Mălăele a fost diagnosticat cu Covid-19. În aceste condiții, spectatorii care îl așteptau la Iași sunt rugați să păstreze gândurile de bine, să se bucure de atmosferă și film, în compania invitaților din program. Biletele achiziționate pentru spectacolul Sunt un orb, din cadrul SFR, vor putea fi păstrate pentru data la care va fi reprogramat evenimentul.

Gala de deschidere va avea loc în Piața Unirii din Iași, miercuri, 30 septembrie, începând cu ora 19.00. În cadrul galei va fi difuzată avanpremiera filmului Luca, în regia lui Horațiu Mălăele. Gala îi va avea ca invitați speciali pe: Horațiu Mălăele, Rodica Mandache, Istvan Teglas, Andi Vasluianu, Irina-Margareta Nistor (Ambasadoare SFR).

Retrospectiva Horațiu Mălăele include filmele: Moromeții 2 (r. Stere Gulea), Funeralii fericite (r. Horațiu Mălăele), Nunta mută (r. Horațiu Mălăele) și Această lehamite (r. Mircea Daneliuc). Retrospectiva îi va avea ca invitați pe prietenii din cinematografie ai invitatului special: Meda Victor, Mihai Gruia Sandu, Irina-Margareta Nistor ș.a.

Programul complet, informații despre bilete și spații de proiecție, în curând, pe www.festivalsfr.ro. Biletele pentru proiecțiile din SFR 11 vor fi disponibile în curând eventbook.ro.


Serile Filmului Românesc este un festival inițiat în 2010, la inițiativa Asociației Studenților Jurnaliști din Iași. În prezent, Festivalul SFR este organizat de Asociaţia ARTIS.

Timp de mai bine de zece ani, evenimentul a continuat cu retrospective, invitaţi şi parteneri din lumea cinematografiei şi a ajuns să fie recunoscut la nivel naţional de instituţiile reprezentative din mediul cultural.

În cadrul secțiunilor festivalului, în fiecare an sunt prezentate filme din diferite perioade ale cinematografiei românești, precum și filme noi, de debut sau scurtmetraje. Conceptul festivalului implică difuzarea producţiilor românești cu invitarea actorilor, regizorilor, a scenariștilor și a criticilor de film în cadrul proiecției, și se bucură de un real succes.