De astăzi, 21 februarie, Uber, aplicația care conectează șoferii parteneri cu pasagerii în peste 600 de orașe din 64 de țări, ajunge și în Iași, inima Moldovei, devenind astfel cel de-al cincilea oraș din România în care aplicația de ridesharing este disponibilă.
Marius Manole, actor la Teatrul Național București, este primul utilizator care a încercat serviciul în Iași, orașul său natal.
„Agitația vieții de artist presupune, printre altele, și multe deplasări. Pentru mine, cele mai multe zile încep cu o repetiție și se termină cu unul sau două spectacole. Folosesc Uber atât în România cât și în străinătate și mă bucur nespus că Iași, orașul meu natal, a mai făcut un pas important spre modernizarea transportului urban”, a declarat actorul Marius Manole.
„Suntem bucuroși să lansăm serviciul în Iași, al cincilea oraș din România în care Uber este disponibil. Iași a ales Uber în aceeași măsură în care Uber a ales Iași – mii de ieșeni au deschis aplicația cel puțin o dată în ultimele șase luni. Astăzi, orașul Iași se alătură altor zeci de orașe europene care au Uber – Paris, Londra, Berlin, Praga, Amsterdam, Lisabona, Varșovia și multe altele. Ne dorim ca Uber să devină un partener al autorităților locale pentru a rezolva problema traficului aglomerat, pentru a reducere poluarea dar și pentru a face din Iași un oraș mult mai prietenos cu turiștii” a declarat Nicoleta Schroeder, General Manager Uber, România
Cei care nu au încercat serviciul până acum, vor beneficia de prima călătorie gratuită în limita a 10 lei, dacă își vor crea un cont Uber și vor folosi codul promoțional HelloIasi.
Cum funcționează Uber
- Descarcă aplicația Uber pe telefonul tău și creează un cont
- Aplicația se va deschide cu o întrebare simplă: „Încotro?”
- După ce ai setat destinația, aplicația va estima prețul călătoriei
- Comandă și urmărește în aplicație cum șoferul ajunge la tine
- Poți trimite localizarea pe hartă și timpul estimat de sosire cu prietenii sau familia
- Plătește numerar sau prin intermediul plății electronice
- Oferă un rating și feedback șoferului partener
- După finalizarea cursei, vei primi un e-mail cu o chitanță electronică, iar din contul tău Uber vei putea descărca factura fiscală
Tarifele UberX în Iași
Tarifele Uber sunt transparente și sunt afișate în aplicație înainte de a comanda o cursă. Toate plățile sunt înregistrate electronic, indiferent dacă sunt achitate cash sau card. Toate cursele vin cu o factură fiscală care poate fi descărcată de utilizatori din contul lor Uber.
Tarif de bază | Pe minut | Pe kilometru | Tarif minim | Tarif de anulare (dacă pasagerul anulează cursa după 2 minute ) |
2.0 lei | 0.3 | 1,8 lei | 7 lei | 7 lei |
Astfel, o călătorie de la aeroport la Palatul Culturii va costa aproximativ 17 lei, în condiții normale de trafic. Dacă este prima dată când folosești aplicația Uber, adaugă codul promoțional HelloIasi (meniul din stânga, Plată – Adăugați promocod) pentru a te bucura de prima călătorie gratuită, în limita a 10 lei.
Despre Uber
Misiunea Uber este să creeze oportunitate prin mișcare. Am început în 2010 prin rezolvarea unei probleme simple: cum poți comanda o cursă doar prin atingerea unui buton? Peste 10 miliarde de curse mai târziu, dezvoltăm produse care să ducă oamenii cât mai aproape de destinație. Uber este o platformă care oferă lumii noi posibilități, schimbând modul prin care oamenii, mâncarea și lucrurile se deplasează în orașe.
Istoricul Uber
- Uber este o companie de tehnologie fondată în 2009, cu sediul global în San Francisco, California, care dezvoltă soluții de mobilitate urbană În prezent, serviciul este disponibil în peste 600 de orașe din 64 de țări
- Milioane de curse au loc zilnic, la nivel mondial. Pragul de 10 miliarde de curse a fost atins în iunie 2018
- Uber mai oferă și servicii de livrare de mâncare (Uber Eats) și investește în dezvoltarea soluțiilor de mobilitate inovative (biciclete și trotinete electrice în regim de sharing, sau mașini autonome)
- În România, serviciul a fost lansat în 2015 și este disponibil în București, Brașov, Cluj Napoca, Timișoara și, mai nou, în Iași
Siguranța la Uber
- Uber are cerințe stricte privind controlul șoferilor care colaborează cu aplicația
- Toți partenerii Uber trebuie să aibă cel puțin 20 de ani, permis de cel puțin un an și să prezinte un istoric auto fără abateri grave și un cazier judiciar fără înscrisuri
- Știi cine este șoferul – aplicația afișează numele și fotografia șoferului, precum și informații legate de mașină
- Pasagerii sunt mereu pe hartă datorită monitorizării prin GPS, pot trimite traseul cursei în timp real și pot contacta echipa de suport Uber sau 112 direct din aplicația Uber în caz de pericol
- Echipa de suport în caz de incidente – Uber are o echipă care investighează toate sesizările legate de calitate, siguranță sau obiecte pierdute
Uber, un serviciu 100% fiscalizat
- Uber nu colaborează cu persoane fizice, ci doar cu entități fiscale (PFA, SRL)
- Serviciul este 100% fiscalizat și toate călătoriile vin cu o factură fiscală
- Partenerii sunt contractori independenți care plătesc taxe și impozite pentru venitul obținut prin Uber
- Uber are o subsidiară locală înregistrată în România și plătește taxe și impozite în România