Palatul Roznovanu

În 1891, primarul Vasile Pogor a cumpărat Palatul Roznovanu pentru a găzdui Primăria. Clădirea, impresionantă pentru acea vreme, avea o istorie zbuciumată şi fusese martora poveştilor unei mari familii de boieri moldoveni, Rosetti – Roznovanu

Vechea clădire a Primăriei, situată pe actuala strada I.C. Brătianu, a fost abandonată şi demolată în preajma anului 1891. Primarul de atunci, Vasile Pogor a dorit mutarea Primăriei pentru a face loc unui impunător teatru. Hotărârea de a renunţa la sediul vechi a fost întărită de faptul că Palatul Roznovanu, clădire frumoasă de pe Uliţa Mare, era de vânzare. Nunuţă Roznovanu, proprietarul palatului, avea datorii şi se hotărâse să cedeze palatul construit de strămoşii săi.

Îndeplinind Hotărârea Consiliului Comunal din 9 ianuarie 1891, aprobată de Adunarea Deputaţilor, în 4 iunie 1891, pentru cumpărarea palatului familiei Roznovanu, ca sediu al Primăriei, vineri, 18 octombrie 1891, a început mutarea birourilor administraţiei locale în fostele saloane, golite de vechile lor mobile. Clădirea avea numeroase amintiri şi o poveste impresionantă fiind martoră a vieţii unei mari familii de boieri moldoveni.

La începuturi

Terenul pe care se află acum Palatul Roznovanu avea şi el o istorie complicată, fiind pe parcursul anilor proprietatea mai multor familii boiereşti de renume. În vechime, locul aparţinuse vistiernicului Matei Cantacuzino, a cărui aşezare ”ocupa o mahala întreagă a oraşului pe Uliţa Mare, mai în faţă cu Mitropolia” şi ascundea în ”fundul unei minunate grădini locuinţa, mare zidire cu două rînduri”. Cum scria Alexandru Cantacuzino lui Edgard Quinet, casele erau cele mai frumoase din Moldova, ”întrecând în proporţii şi lux palatul de la Deleni”, ce aparţinuse tot vistiernicului.

Traseul terenului

Potrivit istoricului Gh. Ghibănescu, pământul ”care azi e ocupat de Palatul Roznovanu, până în strada Primăriei (astăzi I.C. Brătianu) şi în dos, până la Biserica Dancu, în dreptul Teatrului, era din vechiu al lui Simeon Moghilă Vodă (1606-1607) şi al cneagiei sale Marghita”, ce l-a dăruit, pe la 1620, lui Pană Vistiernicul (Surete şi Izvoade, IV). Luat de Gheorghe Hatmanul, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634 – 1635), acesta şi-a făcut pivniţă şi case de piatră, spre colţul străzilor Primăriei (azi, I.C. Brătianu) şi Căpitan Păun (acum, Agatha Bârsescu). Înapoiat urmaşilor lui Pană de noul domnitor, Gh. Duca, l-a cumpărat vornicul ţării de Jos, Miron Costin, care avea şi el casele ”ceva mai jos, pe Uliţa Strâmbă”, spre Podul Vechi (Gh. Ghibănescu). Marghita, fiind mama socrului său, Ion Movilă, cu a cărui fată, Ileana, era însurat. După 10 luni de stăpânire, l-a vândut vistiernicului Ursache, ginerele hatmanului Gheorghe.

Ajungând la familia vistiernicului Matei Cantacuzino, aceasta şi-a ”construit pe el un palat de reşedinţă”. Frumoasa zidire a fost însă ”risipită din temelii”, în timpul Războiului Ruso-Turc (1786 – 1788), când vistiernicul, ca şi alţi boieri moldoveni, înfricoşaţi de luptele continue dintre turci, nemţi şi ruşi, purtate în Moldova, a părăsit ţara.

Petrecere inaugurală

Palatul pe vremea când era stăpânit de familia Roznovanu

Aşezarea a trecut în stăpânirea marelui logofăt (vistiernic, vornic) Neculai Rosetti Roznovanu (Rosnovanu), stăpânul a vreo 30 de moşii şi cu reşedinţă la Roznov, numit sfetnic în Divanul Cnejiei. La moartea acestuia, prin 1805, clădirea refăcută şi ”deschisă tuturor oamenilor învăţaţi” a rămas fiului Iordache Roset Roznovanu (1764-1836), mare vistiernic în timpul Războiului Ruso-Turc dintre anii 1806-1812.

Legat mai mult de Iaşi şi stabilindu-se oarecare ordine, marele vistiernic al ”Prinţipatului Moldovei” şi consilier de stat al Rusiei, Iordache (zis şi Gheorghe) Roznovanu a pornit ”zidirea palaturilor” – cum a scris paharnicul Constantin Sion în Arhondologia Moldovei – ”peste drum de vechea Mitropolie, dărăpănată, a Anastasiei, soţia lui Duca Vodă”. S-a construit după planul arhitectului Gustave Freiwald, angajat şi la zidirea Mitropoliei. Pristav al lucrării a fost ”Alecu Stere sau Steriade, de obârşie grec, iar vătaf al Curţii, aga Vasile Bosie”. Inaugurarea s-a făcut cu o bogată petrecere, în ziua de Sf. Gheorghe 1832, despre care a scris gazeta ”Albina românească”, din prima zi de mai. Interioarele au fost zugrăvite de pictorul Stavski, iar Paraclisul de pictorul Balomir. Palatul, cel mai impozant pe vremea aceea, avea holuri mari, saloane înalte, scări elegante cu multe influenţe din palatele occidentale văzute de fiul său, Neculai Roznovanu, cu prilejul unor voiajuri şi instruiri prin apusul Europei: Paris-Londra-Viena (1818-1820), Berlin (noiembrie 1830). Faţada a fost împodobită cu statuia Dianei şi a lui Apollo, iar la intrare vegheau: ”Minerva, Hercule, Atlanta şi Martie”.

Susţinător al învăţământului

Boieri foarte bogaţi şi adânc implicaţi în istoria Moldovei, stăpânii palatului au rămas mereu în ochii concetăţenilor. Neculai a avut opt fete şi pe feciorul Iordache, zis Gheorghe. Căsătorindu-se mai întâi cu Pulcheria (Profira) Balş, aceasta i-a adus pe lume doi băieţi: Alexandru (1798-1853), viitorul hatman şi Neculai (1794-1858), urmaşul său la vistierie, căruia i-a şi rămas palatul.

Deşi cam excentric, Neculai Rosetti Roznovanu, feciorul lui Iordache şi soţul Mariei Ghica (Marghioliţa), a fost un marcant înaintaş şi susţinător al învăţământului românesc şi adept al curentului european ”luminist”. Cu ocazia studiilor din Franţa şi Germania şi a călătoriei efectuată la Paris (1818), a asimilat ideile liberale şi i-a întâlnit pe iniţiatorii învăţămîntului ”monitorial, mutual sau lancasterian”, la modă pe atunci în Europa Apuseană. A vizitat colegiile şi saloanele culturale, a cunoscut savanţi apuseni şi pe celebrul Marc Antoine Jullien, fost comisar al Instrucţiunii Publice în timpul dictaturii iacobiene, susţinător al emancipării popoarelor pe calea răspândirii ”luminii” şi ”precursor al ideilor de colaborare şi unitate a popoarelor”, editorul răspânditei publicaţii ”Revue Encyclopédique”, la care s-a abonat şi tânărul boier ieşean, îndemnând şi pe domnitorul N. Şuţu să-i urmeze exemplul, el devenind corespondent pentru Moldova.

Întors acasă, a luat iniţiativa de a tipări, pe cheltuiala sa, tabelele didactice necesare introducerii învăţământului monitorial în Moldova, dar şi în Grecia, astfel încât, prin aprilie 1819 s-au şi publicat, la Paris, Tabele pedagogice după metoda monitorială (lancasteriană).

Şcoală publică

Stema familiei Roznovanu care era montata pe frontispiciul Palatului

Dorind să pornească civilizarea ”grabnică a patriei”, aflată în stare de ”semibarbarie” faţă de ţara ”luminilor” şi convins că numai prin şcoală această dorinţă se poate împlini, metoda lancasteriană ajutând la răspândirea învăţământului general, elementar, împreună cu mitropolitul Veniamin Costache şi pedagogul grec Cleobulos au deschis la Iaşi o şcoală publică, frecventată de aproape 100 elevi, cât şi o şcoală normală de pregătire a învăţătorilor. Scriind despre ele, într-o corespondenţă din 30 septembrie 1820, a arătat că le făcuse cunoscute şi Societăţii pentru instrucţiune elementară din Paris, sub egida căreia se desfăşura activitatea în Europa. O parte dintre tabelele şcolii au fost traduse în limba ”moldavă”, spre a fi folosite şi în alte oraşe şi sate din ţară, iar de la şcoala normală erau ”deja ieşiţi mai mulţi profesori pentru diferite părţi ale Greciei”.

Susţinător al Eteriei

Din cauza acestor activităţi şi a sprijinului acordat Eteriei pentru eliberarea Greciei de sub ocupaţia otomană, devenind şi membrul societăţii, reşedinţele familiei de la Stânca Roznovanu şi din Iaşi, cu bibliotecile lor vestite, au fost cumplit distruse, în vara anului 1821 de ienicerii turci, trimişi să urmărească pe luptătorii eterişti, ultima bătălie purtându-se la Sculeni, nu departe de Stânca şi de Iaşi. Murind vistiernicul, urmaşul său, al treilea Neculai, dezmierdat Nunuţă, a intrat în viaţa politică, s-a dorit domn şi a fost în fruntea mişcării antiunioniste.

Sursa: curierul-iasi.ro